Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

Carburanții înregistrează noi valori minime, iar prețul benzinei scade până la nivelul anului 2022

13 septembrie 2024 • Vizualizari: 215

Carburanții înregistrează noi valori minime, iar prețul benzinei scade până la nivelul anului 2022





Timp de 10 săptămâni consecutive, piața carburanților este marcată de cele mai mari scăderi ale prețurilor din ultimii ani.

În total, în perioada respectivă benzina COR 95 s-a ieftinit cu 2,94 lei/litru sau 11,6%, iar motorina standard cu 2,67 lei/litru sau 12,2%.

Astfel, benzina a ajuns să fie comercializată la prețuri similare cu cele înregistrate ultima dată încă în anul 2022, iar motorina se vinde la prețurile lunii iunie a anului trecut.

Valul de ieftiniri a fost generat atât de micșorarea cotațiilor la bursele internaționale, cât și de aprecierea monedei naționale în raport cu dolarul SUA. Totodată, în cadrul ultimelor sesiuni bursiere se atestă tot mai multe semnale de temperare a ritmului de scăderi, cu tendințe evidente de recuperare în creștere atât a cotațiilor Platts, cât și a cotațiilor Brent.

 

Astfel, pentru următoarele trei zile, 14.09.2024-16.09.2024, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:

22,35 lei/litru - pentru benzina COR 95 (- 08 bani);

19,30 lei/litru - pentru motorina standard (- 07 bani).

 

ANRE continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism este unul extrem de transparent și garantează corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere. 

 

 

 

Notă*

Toate cele 4 componente care stau la baza formării prețurilor pot fi vizualizate și verificate zilnic pe pagina oficială web: www.anre.md