Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008
 

ANRE a aprobat Regulamentul privind măsurarea gazelor naturale în scopuri comerciale

3 iunie 2022 • Vizualizari: 748

ANRE a aprobat Regulamentul privind măsurarea gazelor naturale în scopuri comerciale





Astăzi, 3 iunie 2022, în cadrul ședinței publice a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), a fost aprobat Regulamentul privind măsurarea gazelor naturale în scopuri comerciale. Documentul stabilește condiţiile în care se realizează măsurarea comercială a gazelor naturale produse, importate, exportate, tranzitate, transportate, distribuite, furnizate, consumate în punctele de măsurare comercială a gazelor naturale (PMG).

 

Regulamentul se aplică raporturilor juridice la care participă producătorii, operatorii de sistem, furnizorii şi consumatorii finali, inclusiv la eliberarea avizelor de racordare la rețeaua de gaze naturale, proiectarea, montarea şi exploatarea echipamentelor de măsurare.

Principalele prevederi ale Regulamentului reglementează:

- normele privind definirea punctelor de măsurare comercială, gruparea după categorii, stabilirea cerințelor tehnice minime față de echipamentele de măsurare pentru fiecare categorie;
- normele privind măsurarea volumelor și a debitelor de gaze naturale produse, livrate, inclusiv în contextul schimburilor transfrontaliere, furnizate sau consumate;
- modalitatea de colectare și prezentare, de către operatorii de sistem a datelor cu privire la echipamentele de măsurare și a datelor constatate la citirea indicațiilor acestor echipamente, în scopul facturării și menținerii bazelor de date, obligațiune ce impune operatorului o evidență strictă a gazelor naturale din rețea, contribuind la creșterea esențială a transparenței relaționale.

 

O novație este și stabilirea prevederilor cu privire la conversia volumelor de gaze naturale în cantități de energie. Furnizorii de gaze naturale vor avea obligaţia de a informa consumatorii finali prin intermediul facturilor lunare, despre consumul de gaze naturale exprimat în metri cubi, valoarea puterii calorifice superioare folosită la facturare şi cantitatea totală de energie consumată.