Astăzi, 27 septembrie 2024, în cadrul unei ședinței publice, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat Metodologia de calculare a plăţilor pentru neutralitate.
Proiectul Metodologiei stabilește modul de calculare de către operatorul sistemului de transport al gazelor naturale (OST) a plăților pentru neutralitate în scop de echilibrare, inclusiv repartizarea lor în rândul părților responsabile de echilibrare (PRE), pentru a asigura neutralitatea costurilor acțiunilor de echilibrare întreprinse de către OST, în conformitate cu Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, care prevede că OST nu înregistrează câştiguri sau pierderi ca urmare a achitării sau perceperii plăţii pentru dezechilibru zilnic, plăţilor privind acţiunile de echilibrare şi alte cheltuieli legate de activităţile de echilibrare.
Prin promovarea proiectului Metodologiei se urmărește realizarea următoarelor obiective:
- dezvoltarea mecanismului de echilibrare a rețelelor de transport al gazelor naturale;
- evitarea riscurilor pentru securitatea funcționării rețelelor de transport al gazelor naturale;
- implementarea măsurilor de neutralitate prevăzute de Codul rețelelor de gaze naturale şi Regulile pieţei gazelor naturale care să permită achitarea sau perceperea plății pentru dezechilibru zilnic, plății intra-zilnice, plăților privind acțiunile de echilibrare şi recuperarea altor cheltuieli legate de activitățile de echilibrare, care reprezintă unele activități desfășurate de operatorul sistemului de transport;
- asigurarea neutralității costurilor acțiunilor de echilibrare, astfel încât OST să transfere sau să primească într-o manieră corectă, nediscriminatorie și transparentă, toate costurile și veniturile care decurg direct din acțiunile de echilibrare.
Metodologia reglementează și măsurile de administrare a riscului de credit pentru OST de a reduce impactul de nerambursare a plăților datorate de către PRE.
De menționat că Metodologia asigură implementarea prevederilor Codului de rețea UE privind echilibrarea rețelelor de transport de gaze (Regulamentul UE nr. 312/2014) transpus în legislația națională de către ANRE.
Hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.