Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova
Linia de informare 08001 0008

Seminarul privind formarea judecătorilor și procurorilor în domeniul energetic

15 mai 2020 • Vizualizari: 937

Seminarul privind formarea judecătorilor și procurorilor în domeniul energetic





La data de 14 mai, curent, Violina Șpac, Director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a participat în calitate de formator în cadrul seminarului cu genericul ”Particularitățile examinării litigiilor în sectorul energetic” organizat de Institutul Național al Justiției.  

 

Principalele obiective ale seminarului au fost identificarea și analizarea reglementărilor în sectorul energetic și determinarea particularităților soluționării cauzelor din domeniul energetic. De asemenea, cei prezenți au identificat propuneri și soluții privind aplicarea și interpretarea uniformă a legislației naționale în sectorul energetic. La fel, a fost discutată practica internațională de soluționare a litigiilor din sectorul energetic.

 

În cadrul seminarului, Violina Șpac s-a referita la complexitatea litigiilor în sectorul energetic expunând practica națională existentă în cadrul examinării litigiilor cu participarea ANRE, dar și la existența practicii judiciare contradictorii și aspectele de interpretare. „Organizarea în premieră a acestui seminar este binevenită și utilă pentru practicieni, deoarece acordă posibilitatea examinării multiaspectuale a problematicilor existente și identificarea soluțiilor în cadrul examinării obiective a cauzelor din sectoarele reglementate de ANRE”, a menționat Directorul ANRE.

 

Seminarul de instruire a fost desfășurat online cu participarea formatorilor din cadrul Secretariatului Comunității Energetice, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Procuraturii Anticorupție și Centrului de Armonizare a Legislației.