Scurt istoric

Agentia Nationala pentru Reglementare in Energetica (ANRE) este o autoritate publica centrala de reglementare, investita cu atributii de reglementare si monitorizare a sectoarelor in domeniul energeticii (gaze naturale, energie electrica, energie termica, energie regenerabila, produse petroliere).

  • 11 august 1997 – Guvernul a aprobat hotararea nr.767 privind crearea ANRE.
  • 1997-1998 (perioada de constituire a ANRE) – A fost aprobat Regulamentul ANRE si adoptate Legea cu privire la energetica nr. 1525/19.02.1998, Legea cu privire la energia electrica nr. 137 din 17.09.1998 si Legea cu privire la gazele naturale nr. 136 din 17.09.1998, care au stabilit cadrul legislativ primar pentru reglementarea sectoarelor energeticii. In conformitate cu legile speciale, una dintre functiile de baza ale Agentiei era aprobarea tarifelor la energia electrica si la gazele naturale. Potrivit Regulamentului aprobat prin Hotarare de Guvern, ANRE a fost investita si cu functiile de aprobare a tarifelor la energia termica si de aprobare in coordonare cu Guvernul a Metodologiei de calcul a tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu energie termica, cu apa, de canalizare si epurare a apelor uzate si a Metodologiei formarii si aplicarii preturilor la produsele petroliere.
  • 1997-2002 – ANRE a elaborat si aprobat actele normative necesare pentru acordarea licentelor, pentru aprobarea tarifelor si pentru monitorizarea activitatii titularilor de licenta in vederea stabilirii regulilor pietei energiei electrice si asigurarii protectiei drepturilor consumatorilor.
  • 1998ANRE a eliberat primele licente de activitate pe pietele de energie electrica si gaze naturale si a aprobat primele hotarari privind noile tarife la gazele naturale, energia electrica si energia termica.
  • 2000 – ANRE devine membru fondator cu drepturi depline al Asociatiei Regionale a Reglementatorilor de Energie (ERRA).
  • 1999-2002 – ANRE a aprobat Metodologia calcularii si aplicarii tarifelor la energia electrica si energia termica, Metodologia de calculare, reglementare si aplicare a tarifelor la gazele naturale, Metodologia de formare si aplicare a preturilor la produsele petroliere.
  • 2001 – Legea cu privire la piata produselor petroliere transmite ANRE functiile de licentiere a activitatilor desfasurate pe aceasta piata.
  • 2002 ANRE si Comisia Intreprinderilor Comunale din Iowa (SUA) au semnat un Program de Parteneriat, sub egida NARUC si USAID.
  • 2004 – Prin modificarea Legii serviciilor publice de gospodarie comunala, ANRE i-a fost atribuita functia de elaborare a Metodologiei de calcul a tarifelor la energia termica, la serviciile de canalizare si epurare a apelor uzate.
  • 2007 – Prin Legea energiei regenerabile, ANRE a fost autorizata sa elibereze licente pentru producerea energiei electrice si combustibilului din surse regenerabile, sa elaboreze metodologii de calcul si sa aprobe tarifele pentru acest tip de energie.
  • 2008-2009 - ANRE a elaborat si aprobat Regulamentul cu privire la garantiile de origine a energiei electrice produsa din surse regenerabile de energie si biocombustibil si Metodologia de calcul a tarifelor la energia electrica produsa din surse regenerabile de energie si biocombustibil, Normele tehnice ale retelelor de distributie a gazelor naturale, Regulamentul cu privire la calitatea serviciului de distributie si furnizare a energiei electrice, Metodologia de determinare, aprobare si revizuire a preturilor la serviciile auxiliare prestate de intreprinderile titulare de licente pentru distributia gazelor naturale.
  • 2009 Prin modificarea Legii cu privire la energetica, drepturile de numire in functie a directorilor Consiliului de administratie al ANRE, de aprobare a bugetului si de monitorizare a activitatii Agentiei au fost trecute de la Guvern la Parlament. Prin modificarile operate la Legea serviciilor publice de gospodarie comunala, ANRE i-a fost atribuita functia de aprobare a tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu energie termica prin sistemele centralizate.
  • 2010 – A fost aprobat Regulamentul pentru furnizarea si utilizarea energiei electrice, Regulamentul cu privire la modul de masurare a gazelor naturale in scopuri comerciale si Metodologia de calcul al consumurilor tehnologice si al pierderilor tehnice de gaze naturale in retelele de distributie. In acelasi an ANRE a semnat un Acord de colaborare cu Banca Nationala a Moldovei si un Memorandum de intelegere cu Asociatia Nationala a Comisiilor de Reglementare a Utilitatilor Publice din SUA (NARUC) si Comisia Serviciilor Publice din Missouri privind implementarea unui program de parteneriat.
  • 2011 – ANRE a aprobat Metodologia de calcul a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice (redactie noua), Regulamentul cu privire la calitatea serviciilor de transport si de distributie a energiei electrice (redactie noua), Regulamentul cu privire la calitatea serviciilor de transport si de distributie a gazelor naturale si Regulamentele cu privire la extinderea retelelor de distributie a gazelor naturale si a retelelor electrice de distributie. In acelasi an ANRE semnat un Acord de colaborare cu Serviciul Vamal.
  • 2012 – Au fost aprobate Metodologia de calcul a tarifelor la energia termica livrata consumatorilor, Metodologia de calcul a tarifelor pentru serviciul de distributie a energiei electrice, Metodologia de calcul a tarifelor reglementate de furnizare a energiei electrice consumatorilor finali si Regulamentul privind procedurile de achizitii a bunurilor, lucrarilor si serviciilor, utilizate in activitatea reglementata a intreprinderilor din sectorul energetic. ANRE a semnat un Acord de cooperare cu Autoritatea Nationala de Reglementare a Energiei din Romania si un Acord de colaborare cu Curtea de Conturi din Republica Moldova.
  • 2013 –A fost modificata Metodologia de calcul a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice. ANRE a semnat un Acord de colaborare cu Autoritatea de Concurenta din Estonia. Directorul general al ANRE, Victor Parlicov, a fost ales presedinte al Asociatiei  Regionale a Reglementatorilor de Energie (ERRA).