Victor Parlicov: “Avem un cadru de reglementare stabil şi, ca abordare, aproape de cele mai bune practici ale agenţiilor de reglementare din ţările avansate și cu experiență în domeniu”
Pe 11 august 2012 se împlinesc 15 ani de la formarea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). ANRE reglementează în prezent sectoarele de gaze naturale, energie electrică (inclusiv din surse regenerabile), energie termică, produse petroliere, începând cu eliberarea licenţelor, promovarea politicilor tarifare adecvate şi protecţia drepturilor consumatorilor. Agenţia urmăreşte să fie asigurată funcţionarea eficientă a pieţelor şi prestarea serviciilor de utilitate publică în condiţii de eficiență maximă şi cu respectarea normelor de calitate, securitate şi protecţie a mediului.
Directorul general al ANRE,Victor Parlicov, a declarat în cadrul festivităţii de celebrare a celor 15 ani de activitate a ANRE că principalul merit al tuturor conducerilor ANRE de la data formării Agenţiei şi până în prezent a fost capacitatea acestora de a angaja şi a menţine în funcţii specialiştii foarte buni, profesionalismul cărora este apreciat la nivel internaţional, indiciu fiind și faptul că regulamentele şi practicile ANRE au fost preluate de un şir de reglementatori din alte ţări, inclusiv membri ai Uniunii Europene.
Conducerea ANRE consideră că până în prezent s-a reuşit crearea unui cadru de reglementare stabil şi aproape, ca abordare, de cele mai bune practici ale agenţiilor de reglementare din alte ţări, instituții cu istorie și experiență cu mult mai vastă. În condiţiile evoluţiei priorităților de politici europene în sectorul energetic din ultimele decenii, de la cărbune la gaze naturale, apoi la energie regenerabilă, rețele inteligente și eficiență energetică, ANRE va avea menirea să asigure şi pe viitor echilibrul în condiţiile unei ţări cu o situaţie destul de specifică, din punct de vedere a capacităţilor tehnice, separărilor politice, dar şi a veniturilor populaţiei. „Va trebui să construim cadrul regulatoriu necesar pentru aplicarea tehnologiilor moderne şi eficiente, dezvoltarea capacităţilor de generare, inclusiv din surse regenerabile, echilibrând toate acestea cu posibilitățile reale de plată ale consumatorilor, pentru că inovaţiile înseamnă investiţii foarte mari, iar investiţiile întotdeauna înseamnă presiune pe tarife”, a menţionat Victor Parlicov.
Pe viitor, pentru a face posibilă implementarea de facto a legislaţiei privind liberalizarea pieţelor energeticii, care să permită alegerea de către consumatorii finali a furnizorului de energie electrică sau de gaze naturale, urmează a fi elaborate sau modificate o serie de acte normative. ANRE va continua să îmbunătăţească cadrul de reglementare în scopul stabilirii tarifelor separate, pentru fiecare tip de activitate, şi eliminării subvenţiilor încrucişate. Vor fi revăzuţi şi indicatorii de calitate, în funcţie de investiţiile efectuate. În acest sens operatorii reţelelor de distribuţie urmează să implementeze sisteme automate de înregistrare a deconectărilor, a fluxurilor de energie, a consumurilor, precum şi a altor servicii prestate. Va fi îmbunătăţită comunicarea cu toate categoriile de consumatori pentru ca aceştia să-şi cunoască drepturile şi să ştie cum să se protejeze în cazul în care apar anumite situaţii de conflict cu furnizorii.
În viitorul apropiat ANRE ar putea beneficia de un nou proiect de asistenţă tehnică din partea Agentiei Suedeze pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională (SIDA) şi Uniunii Europene (UE). Suportul donatorilor internaţionali va fi orientat spre adaptarea legislaţiei din domeniul energetic la cerinţele Uniunii Europene; crearea mecanismelor necesare pentru liberalizarea pieţelor; dezvoltarea strategiilor de relaţii cu publicul şi de protecţie a drepturilor consumatorilor, elaborarea unei noi pagini web a ANRE, care să devină un instrument practic de interacțiune atât cu consumatorii, cât și cu întreprinderile reglementate etc.
ANRE va extinde aplicarea unui sistem informaţional intern de evidenţă electronică a petițiilor (EFIS) asupra întregului volum de corespondenţă și circulație a documentelor. Consumatorii vor putea accesa acest program din momentul în care va fi lansat noul site al ANRE (2013), care va oferi posibilităţi tehnice mult mai avansate pentru interacţiunea cu publicul. Noul sistem informaţional de evidenţă electronică a corespondenţei va oferi: un nivel mai înalt de transparenţă în procesul de examinare a petiţiilor, o gestionare mai eficientă a dosarelor, economii de costuri şi timp.
Prezent la eveniment, Slavtcho Neykov, directorul secretariatului Comunităţii Energetice a menţionat rolul important pe care l-a jucat ANRE în dezvoltarea sectorului energetic din Republica Moldova. De notat că în rapoartele de monitorizare ale Comunităţii Energetice, ANRE a fost menţionată în repetate rânduri ca una dintre cele mai avansate instituţii de reglementare existente în cele nouă ţări semnatare ale tratatului. La eveniment au mai fost prezenţi reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, precum şi conducători ai întreprinderilor din sectorul energetic.
Serviciul de presă al ANRE
10 august 2012
|